• În această perioadă, temperaturile se pot schimba de la o zi la alta, fapt ce pune în zonă de risc activitatea agricultorilor, acum la început de an agricol.

  • Pentru respectarea prevederilor instrucţiunii cu privire la efectuarea reviziilor şi controlului operativ şi în scopul îmbunătăţirii stării de lucru la capitolul pază şi protecţia pădurii, conducer

  • Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat un seminar cu genericul «Bunele practici privind sistemele de conducere a butucilor și de tăiere a viței de vie».

  • Aproape 5 tone de alcool contrafăcut au fost confiscate de oamenii legii.

  • Pe parcursul a mai multor zile, Angajaţii Serviciului Piscicol, au efectuat acțiuni de protecţie a resurselor biologice acvatice pe fluviul Nistru și râul Prut, cu scopul depistării cazurilor de br

  • Producția de grâu a Ucrainei a înregistrat o scădere drastică în acest sezon.

  • Dragostea pentru apicultură a aparut în familia unei moldovence în urmă cu câteva generații.

  • Joi, 17 martie, vremea va fi în general frumoasă, vîntul va sufla slab pînă la moderat, cu unele intensificari din nord-vest.

  • Leul moldovenesc crește joi în raport cu moneda euro și rămâne neschimbat față de dolarul american.

  • Temperaturile favorabile de la începutul lunii martie i-au făcut pe unii agricultori să-și pregătească cele necesare pentru începerea unui nou an agricol.

  • În contextul zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Ministerul Economiei împreună cu Agenția pentru Protecția Consumatorilor, a desfășurat o masă rotundă cu genericul „Antibioticele din meniu

  • Vinul Moldovei se află la Dusseldorf, Germania, unde participă pentru al treilea an consecutiv la cea mai mare expoziție europeană de vinuri și băuturi alcoolice – ProWein 2016.

  • Pomicultura este una din ramurile de bază în complexul agroindustrial al țării noastre.

  • Începând cu luna februarie, Ministerul Mediului, a efectuat câteva controale inopinate în teritoriu, pentru a stabili starea reală a lucrurilor din domeniul silvo-cinegetic.

  • Tot mai mulți tineri din țara noastră sunt cointeresați să investească în domeniul agriculturii.

  • Cazurile tragice din ultima perioadă, i-au determinat pe pompieri să continue Campania „Salvăm prin prevenire” în toată țara.

  • Situația din prezent a instituțiilor de cercetare din țară nu e prea bună.

  • Vremea se menţine răcoroasă, dar fără precipitaţii și va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Cerul va fi parțial noros.

  • Leul moldovenesc crește miercuri nesemnificativ în raport cu moneda euro și rămâne neschimbat față de dolarul american.

  • Creditul în valoare de 100 de milioane de euro, oferit Republicii Moldova de Guvernul Poloniei, este deja funcțional. Astfel, agricultorii pot depune documentele pentru a beneficia de acești bani.

Pagini