• Turiștii care vizitează Elveția sunt în primul rând uimiți de curățenia satelor și orașelor din țară.

  • Autoritățile din Zimbabwe propun ca soluție pentru a evita ca animalele din rezervațiile naturale să moară de foame și sete, vânzarea lor.

  • Într-o lume tot mai poluată, atunci când se îmbolnăvesc, oamenii se întorc spre soluţiile de bază: adică cele oferite de natură.

  • Vreme instabilă, cu ploi în averse și descărcări electrice în toată țara, anunță meteorologii pentru acest weekend. Maximele termice vor oscila între +16 + 21 grade Celsius.

  • Luni, leul moldovenesc rămâne neschimbat în raport cu moneda euro și față de dolarul American.
    Pentru 9 mai BNM a stabilit un curs de 22.63 lei pentru un euro.

  • Primul laborator de biologie moleculară pentru determinarea organismelor modificate genetic, dotat cu echipament de ultimă generație, a fost inaugurat la Chișinău.

  • Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 4 mai, hotărârea cu privire la Proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind achizițiile publ

  • Înghețurile din săptămână trecută au afectat mai multe gospodării din raioanele Briceni, Edineț, Dondușeni și Ocnița. Situația la care au ajuns agricultorii este catastrofală.

  • La iniţiativa Directorului General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc o şedinţă de lucru cu participarea academicieni

  • Potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică, indicii preţurilor medii de vânzare de către întreprinderi la produsele agricole, în perioada ianuarie - martie curent, a scăzut cu 0,4 la

  • Principala ocupație a oamenilor de la sate este grădinăritul. Acolo ei investesc timp, bani și cel mai important, investesc suflet. Asta ne-a demonstrat și familia Efros, din Măgdăcești.

  • De câteva zile grădinile cu flori par a fi mai colorate. Și asta pentru că încep să apară bujorii-florile lunii mai.

  • Locuitorii satului Măgdăcești, raionul Criuleni, vor avea în curând drumuri noi prin tot satul.

  • Oficiului Național al Viei și Vinului și Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri, cu susținerea partenerului strategic Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, invită pasionații

  • Președintele Federației Ruse a promulgat o lege care prevede ca acei cetățeni ruși care se vor muta în Orientul Îndepartat al țării, vor primi gratuit pămînt, pe care însă vor trebui să-l prelucrez

  • În perioada 27-30 aprilie, Republica Moldova, reprezentată de Asociația Națională pentru Turismul Receptor din Moldova, a participat la cea de-a doua ediție a Festivalului European „Turism și Strat

  • Vreme instabilă, cu ploi în averse și descărcări electrice în nordul republicii, anunță meteorologii. Cerul va fi variabil, maximele termice vor oscila între +16 + 21 grade Celsius.

  • Leul moldovenesc crește vineri, în raport cu moneda euro și scade față de dolarul American.

  • Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, efectuează în perioada 3-7 mai, o vizită de lucru în Antalya, Turcia, unde participă la cea de-a 30-a Conferinţă Regională pentru Eur

  • Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură are un nou director interimar.

Pagini