• Patru persoane, printre care ex-directorul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău, au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de escrocherie.

  • Agenția de Dezvoltare Regională Nord a organizat prima sesiune de informare în cadrul celei de-a doua etape a concursului „Propuneri de proiecte”.

  • Agenția pentru Protecția consumatorilor bate alarma după ce la tarabele din capitală, au apărut pepenii verzi plini de nitrați, ce-i drept, de import.

  • Polonia se implică în lupta contra organismelor modificate genetic. Aceasta se alătură celor 13 națiuni care deja luptă împotriva acestor organisme.

  • Pentru prima dată în istorie, 8 iunie 2016 a fost proclamată Ziua Mondială a Expozițiilor.

  • Vara pare în sfârșit să revina în drepturile sale, ziua de 9 iunie va aduce în sfârșit temperaturi de până la +25 grade Celsius.

  • Leul moldovenesc scade joi în raport cu moneda euro și crește față de dolarul American.

  • Relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și perspectivele dezvoltării acestora în viitor, au fost discutate la Kiev de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru

  • În ultimul timp, școlarizările sunt tot mai populare în rândurile fermierilor. Acestea sunt binevenite întrucât, informațiile sunt destul de utile și interesante, spun agricultorii.

  • Potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, exporturile de mărfuri realizate de țara noastră în luna aprilie curent, au crescut cu 10,2 la sută faţă de luna precedentă şi cu 18% c

  • Aceste zile sunt ultimele când muncitorii de la Cobusca – Nouă, raionul Anenii-Noi, mai culeg petalele de trandafir.

  • Se dovedește că femeile se pricep la fel de bine să facă agricultură ca și bărbații.

  • Ploile din ultimele săptămâni au creat mari probleme cireșarilor. Acestea au corespuns cu perioada în care producătorii urmau să culeagă fructele.

  • Jumătate de tonă de carne și produse din carne, a fost depistată de către oamenii legii, într-un depozit clandestin din Ceadâr-Lunga.

  • Din luna mai și până-n august, în satul Cobusca – Nouă, din raionul Anenii Noi, poți admira o priveliște de basm la care se mai adaugă și niște mirosuri de-a dreptul îmbătătoare, deoarece aici înfl

  • Olanda îşi va crea ferme plutitoare. Patruzeci de vaci urmează să pască într-o astfel de fermă pe apele portului Rotterdam.

  • Pentru ziua de Miercuri, 8 iunie, sinopticienii prognozează vreme frumoasă pe întreg teritoriul ţării. Maximele termice vor ajunge până la +20 grade Celsius.

  • Leul moldovenesc rămâne neschimbat miercuri în raport cu moneda euro și crește față de dolarul American.

  • Deși până în prezent în Republica Moldova nu s-a identificat niciodată pesta porcină africană, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor continuă să atenţioneze despre pericolul contaminării,

  • Duminica, la Chișinău s-a celebrat Ziua Mondială a Mediului.

Pagini