Eşti aici

Asigurările în agricultură, probleme și perspective. INVITAȚI: Angela Popil, expert în asigurări și Vasile Dogotari, Șef adjunct al Direcției Juridice și armonizare a legislației din cadrul MAIA

Calamitățile naturale, ce s-au abătut asupra Republicii Moldova în ultima perioadă, s-au lăsat cu daune considerabile suportate de agricultori. Până la urmă aceste daune, ca de fiecare dată, vor fi cel mai probabil, compensate de către stat, din fondul de subvenționare a agriculturii în primul rând. Astfel de situații se repetă an de an iar banii, care ar trebui să ajungă în proiecte de dezvoltare și sporire a competitivității sectorului agricol, sunt folosiți pentru a salva fermierii loviți de năpastă. Altfel s-ar soluționa aceste probleme dacă ar funcționa eficient mecanismul asigurărilor în agricultură, care ar lua asupra sa povara compensării pierderilor provocate de calamități. Însă, la acest moment, nici fermierii nu se grăbesc să-și asigure culturile, deși sunt subvenționați în acest sens, dar nici companiile de asigurare nu sunt prea deschise acestui proces. Despre problemele ce stau în calea unui proces eficient de asigurare, discutăm azi la Dialog.